luni, 6 iulie 2015

Lava cake cu sos de zmeura


Lava cake sau moelleux-au-chocolat sunt prajiturile preferate ale lui Alex si am vrut sa-l rasfat ieri astfel ca i-am facut aceste delicioase si ciocolatoase prajituri. Mai am pe blog o reteta de moelleux-uri insa acum am incercat o alta reteta, cea postata de Violeta Postolache. Eu am doar un cuptor simplu pe gaz, nu am cuptor electric, astfel ca am copt pe ghicite prajiturile. La 15 minute mi s-au parut inca prea moi iar la 17 deja n-a mai tasnit ciocolata din interior la fel ca la prajiturile Violetei, dar oricum Alex a zis ca-i plac mai mult asa, nu foarte "curgatoare". Important e sa fie el multumit, cat despre timpul de coacere cred ca fiecare trebuie sa incerce in functie de cuptorul pe care il are. 
Reteta Violetei e pentru 10 bucati, eu am facut doar 6 astfel ca am calculat ingredientele incat sa imi iasa doar atat cat am vrut. Am sa scriu totusi cantitatea exacta dupa reteta Violetei. 

Ingrediente:
-200 g ciocolata neagra (am folosit Primola)
-200 g unt 
-5 oua
-50 g zahar
-50 g faina
-esenta de rom

Primul pas este pregatirea formelor in care vom coace prajiturile. Eu folosesc acele cosulete din aluminiu, stiu ca nu e sanatos dar am incercat si in tava de briose in care am pus cosulete de hartie insa ies mai bine in formele de aluminiu. Acestea trebuie unse cu unt si daca doriti, puteti presara si cacao peste unt. Eu n-am pus de aceasta data. Cand formele sunt pregatite, ne ocupam si de ingredientele pentru prajitura.
Ciocolata se rupe bucati si se pune impreuna cu untul intr-un vas pe baie de aburi, amestecandu-se in continuu pana se topeste ciocolata si rezulta o crema lucioasa. Intr-un bol se bat ouale impreuna cu zaharul si esenta de rom. Se adauga apoi faina si la final, dupa ce s-a racit, crema de ciocolata cu unt. Se repartizeaza acest amestec in cosuletele pregatite, avand grija sa nu le umplem de tot pentru ca la copt prajiturile mai cresc. Cosuletele le punem intr-o tava si introducem tava in cuptorul preincalzit, la foc mic si coacem prajiturile 15-17 minute. Servim cu fructe acrisoare si cu sos de fructe.




Un comentariu:

  1. Cred ca este minunat! Poftesc de ceva vreme la zmeura si de-abia astept sa apara in piata, cu siguranta voi incerca si reteta asta (niciodata nu am reusit sa fac un lava cake reusit)

    RăspundețiȘtergere

Multumesc pentru sfaturi, sugestii, comentarii decente. Mesajele anonime, indecente, injurioase nu vor fi publicate.